Mult a fost, putin mai e…odata cu intrarea in Brazilia, au inceput sa reapara emotiile. Stiam ca e ultima tara e care o vizitam si ca mai avem la dispozitie mai putin de 3 saptamani pana cand Condoru’ Roz trebuie sa-si ia la revedere de la America de Sud si sa isi ia zborul catre glia natala.

Am planificat cele 3 saptamani astfel incat sa umblam, descoperim cat mai multe in primele doua, iar in ultima sa ne relaxam total. Asa ca dupa Foz de Iguacu ne-am indreptat anevoios catre Bonito; anevoios pentru ca iar autobuzele ne-au cam incurcat planurile si ne-au trebuit vreo 40h si vreo 4 autobuze sa ajungem la destinatie. Cu cateva luni in urma, cunosteam in Valparaiso, Chile un cuplu de olandezi care isi incepusera calatoria lor in jurul lumii in Brazilia; asa ca serile, in timp ce savuram mancare romaneasca si un pahar de vin chilian, ne interesam si despre locurile vizitate de ei in Brazilia. Una din recomandarile lor a fost Bonito, asa ca dupa ce m-am documentat bine pe net despre ce se poate face acolo, ne-am decis sa mergem si ne-am facut o rezervare la Pousada Caramancho. Bonito este un orasel micut in regiunea Mato Grosso do Sul care se mandreste cu o suita de rauri cu apa perfect cristalina pentru snorkeling, precum si foarte multe pesteri. Agentiile din oras ofera peste 30 de tipuri de activitati care pot dura 2h sau chiar o zi intreaga, insa ce ni s-a parut interesant a fost ca nu e nevoie sa mergi sa te interesezi la mai multe agentii, sa incerci sa vezi ce conditii ofera sau sa negociezi deoarece toate ofera aceleasi preturi intrucat acestea sunt stabilite la nivelul primariei. Noi am avut 2 zile la dispozitie asa ca am ales sa facem snorkeling in Rio Sucuri si in Rio do Prata si sa vizitam Gruta do Lago Azul.

De la Bonito doream sa ajungem pe coasta braziliana sa descoperim mult vestitele lor plaje. A fost mai greu decat ne-am imaginat, bus, avion, avion, bus din nou (si nu catre destinatia dorita, a trebuit sa ne schimbam planul si sa-l adaptam la programul autobuzelor) si pe la 2 noapte am ajuns in Ubatuba, un orasel la oceanul Atlantic. Am avut ceva peripetii intrucat cu greu am dat peste o cazare la ora aia, insa pana la urma am fost incantati ca am petrecut 2 zile aici la plaja. E o locatie inca nu foarte cunoscuta si pe buna dreptate, nu cred ca orasul in sine poate prezenta vreo atractie, insa plajele de langa acest oras sunt superbe. E prima oara in viata noastra cand stam pe o plaja care este marginita de padurea care se ridica pe muntele ce porneste de pe plaja, senzatia de a sta la umbra unor ficusi inalti, pe un nisip deschis la culoare si un ocean cald…moment kodak. Dupa plaja, am intrat cateva sute de metri in padure si ne-am clatit de sare in cascada unui rau cu apa curata si racoroasa. Cei mai curajosi sareau cei 8-9m ai cascadei mai mari pana in laguna foarte adanca de la baza ei.

Am lasat in urma centrul orasului Ubatuba prin care trece Tropicul Capricornului si urmatoarele 2 nopti le-am petrecut in Ilha Grande, o insula de vreo 200 km patrati foarta bogata in vegetatie si plaje tropicale, fara trafic motorizat (exista doar vreo 3 masini ale primariei din cate am inteles), ci doar roabe si carucioare. Accesul catre Abraao, orasul principal de pe insula se face doar cu ajutorul unui feribot sau al unor catamarane. E o insula ce e departe de a fi usor de strabatut, la cat de mica este cel mai inalt punct ajunge la 952m altitudine, asadar poti face drumetii de cateva ore pana la anumite plaje mai putin populate, tolanitul la soare nefiind singura activitate, desi doar asta am facut :). Cred ca a fost locul meu preferat de pe teritoriul brazilian

Dar cum sa ratam cel mai vizitat oras din emisfera sudica, Rio de Janeiro!? Ne tot gandeam cu ce sa incepem oare, incercam sa ne organizam astfel incat in cele doar 3 zile avute la dispozitie sa descoperim cat mai multe. Traiesti lucruri antitetice in acest oras: buna dispozitie si deschidere a oamenilor dar si omniprezentele preveniri legate de jafuri, plajele si muntii frumosi dar si favelele haotic construite, curatenia in zonele populare dar cu multele cladiri urate.

In ziua in care am ajuns in Rio, am fost pentru a vedea ultima repetitie a unei scoli de samba, chiar pe faimosul sambadrom. Intrarea a fost libera si ne-am integrat in atmosfera creata de brazilienii simpli care se bucurau mult sa-i vada pe cei din cartierul lor si scoala lor favorita de samba. Fiind repetitie, au lipsit carele alegorice, dar nu au lipsit confetiile, baloanele alb-albastre, berea, sucurile si cei 5000 de dansatori ce au defilat prin fata noastra timp mai bine de o ora si jumate. Defilarea este bine organizata, cei 5000 de dansatori fiind impartiti pe grupuri, fiecare cu cate 1 sau 2 coregrafi care ii “dirijeaza” si trebuie sa pastreze un anumit tempou pentru ca totul sa se termine in timpul stabilit…posibil ca la un moment dat sa te saturi de aceeasi melodie care este cantata live timp de 1h30 de catre 10 voci si 200 de percutionisti.

Ca fapt divers, cand ne intorceam de la Cristo Redentor, chiar la baza muntelui, am dat peste Consulatul Roman din Rio de Janeiro, intr-o cladire mare si una dintre putinele cu o arhitectura frumoasa din acest oras…e chiar vis-a-vis de gara trenuletului care te duce la faimoasa statuie al lul Iisus. Surprizele au continuat si in cateva minute am ajuns pe Rua Rumania iar din piata de unde trebuia sa luam microbuzul spre hostelul nostru, am fost absorbiti de un “bloco”: o petrecere de samba in strada: peste 50 de percutionisti, 4 voci, un camion cu foarte multi watt in difuzoare si un alai de vreo 500 de persoane ce dansau pe ritmurile auzite. Nu ai cum sa nu te distrezi in astfel de ocazii :).

Ultima saptamana am incercat sa ne relaxam Florianopolis unde am incercat cateva plaje si am petrecut o noapte inedita pe sambodromul lor.desi carnavalul de aici nu este de anvergura celui de la Rio, iar o scoala de samba are doar 3000 de dansareti, ne-am distrat de minune.

Cu ocazia ultimelor zile din calatoria noastra ne-am tot gandit la toata aceasta experienta, cat ne-am schimbat, ce ne-a placut, ce nu, ce ne-ar placea sa mai facem, ce ne-a provocat frica sau emotii, ce ne-a facut sa radem cu gura pana la urechi…

Cu mana pe inima, au fost cele mai frumoase 6 luni din viata mea si sunt asa recunoscatoare lui Silviu ca m-a convins sa-l insotesc. Speram sa mai avem astfel de experiente.

Acum ne indreptam spre terminalul de busuri sa ne luam rucsacii si apoi la aeroport. Am gasit cu greu un wi-fi, asa ca stau pe o bordura pentru a incerca sa vedem daca reusim sa publicam acest articol inainte de plecarea spre tara. Restul pozelor vor veni si ele in curand

Speram sa ne vedem cu bine. Obrigada!

…am petrecut cateva zile in San Pedro de Atacama, undeva in nordul lui Chile. Ajunsi dimineata am constatat cu mirare ca oraselul era foarte agitat, cu foarte multa lume ce forfota pe strazi, iar noua ne era foarte greu sa gasim un loc de cazare. Intr-un sfarsit am gasit la un pret exagerat o camera disponibila si ni s-a explicat ca in zilele ce vin se sarbatoresc mortii, iar in Chile e o mare sarbatoare care se lasa cu zile libere (doua) si astfel au capatat un weekend prelungit. Intr-adevar, pana seara toate parcarile de la hoteluri, barurile si restaurantele erau pline.

Ai destule lucruri de facut, insa dupa experienta Salar Uyuni nu mai eram foarte atrasi sa vedem alte lagune sau lacuri de sare, asa ca intr-una din zile am iesit sa ne plimbam cu bicicletele prin imprejurimi, iar intr-o noapte senina am fost la un mic observator aflat la cativa km de San Pedro de Atacama. Fiind o zona destul de izolata de civilizatia si de luminile ei, este un loc ideal pentru observat stele, la doar cativa km fiind unul dintre cele mai importante telescoape din lume. In ciuda faptului ca a fost foarte frig in acea noapte, lucrurile si povestile impartasite de ghidul canadian Les au fost foarte interesante. A urmat, cu ajutorul a 10 telescoape de diferite dimensiuni, forme si tehnologii, partea cu observarea stelelor din constelatia Orion, a 2 stele ce se invarteau una in jurul celeilalte, a planetei Jupitor si a altor constelatii luminoase ce nu-mi mai amintesc cum se numesc. La sfarsitul turului, toti am beneficiat de o ciocolata calda si de posibilitatea de a adresa intrebari cat mai multe ghidului.

Ne-am gandit sa nu ne ducem direct spre Santiago, ci sa facem un fel de zig-zag, ce-si are un colt in Salta, Argentina si duminica ne-am pornit cu autobuzul de zi pentru o calatorie de 7h. Am ales aceasta varianta pentru ca citisem pe net ca vom avea peisaje frumoase pe drum si vom vedea, in apropriere de Salta, muntele in 7 culori.

Aici am descoperit un centru cultural ce ne-a indreptat spre scoala latino americana de dans si arte unde am fost 2 zile la rand la cursuri de dans folcloric argentinian. Profu’ ne-a aratat succesiunea pasilor si figurilor caracteristice pentru El Gato, La Chacarera si El Escondido, iar intr-una din seri am asistat si la o lectie de tango argentinian. Abia in ultima zi am urcat cu gondola pana pe muntele San Bernando pentru a avea o buna panorama asupra orasului, dupa care am pus picioarele in miscare pe scari, pana in oras unde intr-un parc din centru unde am gasit un copac cu fructe de sezon. Asa ca am inceput sa mananc si sa ma manjesc cu dude.

Ne-am continuat zig-zag-ul si dupa o calatorie de 20h cu autobuzul am ajuns in Mendoza, oras renumit pentru podgorii si pentru muntele Aconcagua (cel mai inalt varf din America Latina, aproape 7000m).

Ultima saptamana a fost una mai calma, doar cu plimbari prin fiecare dintre aceste orase. Din La Paz, am pornit din nou noaptea cu autobuzul spre Cochabamba, unde la doar 2500m altitudine, am avut parte de o vreme insorita, pe placul Dianei Am profitat de ea si am hoinarit pe strazi.

Pe internet am aflat de existenta in Cochabamba a unui restaurant, detinut de un “italiano vero”, cu un nume la fel de italian “Sole Mio” si ne-am zis sa ne potolim pofta de pizza aici. A meritat sa mergem 5-6 km  pana acolo…cu taxi-ul bineinteles si sa ne incantam cu o pizza “prosciuto & funghi”.

Am ales sa stam doar o zi jumate in Cochabamba si ne-am continuat turul cu autobuzul pana la Santa Cruz, cel mai mare oras din Bolivia, cu peste 1,5 milioane locuitori si este in continuare in plina dezvoltare. Am decis sa stam cateva zile aici pentru ca e cald si eu am avut ceva de lucru. Plecarea din Cochabamba s-a intamplat intr-o vineri seara, atunci cand autogara este locul cu cea mai mare densitate in Bolivia. Plecau autobuze in aceeasi directie la fiecare 15-30 minute si am ales sa mergem cu o alta companie, la care am vazut autobuze moderne…insa numai al nostru era vechi, cu fotolii cam rupte si vechi si in plus am nimicit si un gandac de bucatarie. Nu ne-au placut cele 9h petrecute in acest mijloc de transport.

Trecand peste aceasta experienta, cand am ajuns in Santa Cruz am pornit in cautarea unui loc pentru cateva zile si Diana a fost inspirata sa incercam sa inchiriem un studio si asa am gasit ceva modern, curat si destul de aproape de piata de alimente, un loc unde ne-am putut gati lucruri mai romanesti (inclusiv mamaliga ) si unde am putut lucra. Ce-am dat in plus pentru cazare, am compensat cu gatitul.

Intr-una dintre zile ne-am gandit sa mergem la un complex in afara orasului, nu foarte departe, unde sa ne relaxam in natura, pe marginea unei piscine. Acest loc se numeste Biocentro Guembe si este chiar foarte frumos, cu fluturi, papagali, lacuri, terase si cu foarte multi copaci mango.

Diana, mergand pe marginea piscinei si facand poze, inclusiv mie, a auzit ceva foarte familiar si anume limba romana vorbita de doua persoane, tata si fiu…si am ajuns la 6 romani intalniti pe aceste meleaguri Sunt romani care traiesc in Spania de ceva vreme si care au venit cu gandul de a deschide o afacere in domeniul transportului de marfa in Santa Cruz…asa ca pot spune ca sunt primii investitori romani in Bolivia de care am auzit :). Din nou ne-am bucurat de compania unor conationali si pana la inchiderea complexului am stat de vorba la o masa de langa piscina (a, piscinele aveau pe fund nisip…interesant, nu!?).

Multe pasari si animale am vazut si urmatoarea zi la gradina zoologica din Santa Cruz.

Urmatoarea destinatie pentru noi a fost Sucre si pentru a ajunge acolo, am considerat ca ar fi mai bine sa inlocuim autobuzul, care face 20h, cu un avion care in numai 25 minute de la decolare a trebuit sa aterizeze, pentru ca ajunsesem la destinatie. Din cate se pare Bolivia, pe langa La Paz, mai are o capitala, si anume Sucre. Cred ca aici este centrul juridic, pentru ca ai un impozant Palat al Justitie si o strada numai cu birouri de avocatura…sute de avocati.

Sucre, este pana acum, cel mai frumos oras pe care l-am vizitat in Bolivia si merita sa faca parte din patrimoniul Unesco. Poarta denumirea si de “Orasul Alb”, intrucat majoritatea cladirilor de aici poarta aceasta culoare si daca esti un impatimit al arhitecturii te vei bucura mult de acest loc.

Interesanta a fost vizita la muzeul palariilor, care de fapt era inchis, asa ca ne-am dus la fabrica de palarii de langa, pe care am putut-o vizita pentru 10 boliviani de persoana. Ghidul nostru a fost unul mai neobisnuit si anume un tanar muncitor care ne-a aratat fiecare proces in crearea palariilor de lana, care majoritatea pleaca la export, pentru ca aici in Sucre nu prea vezi oameni purtand asa ceva.

Maine ne pornim spre Potosi si, contrar logicii, am dat putin mai multi bani pentru o calatorie cel putin dubla ca durata, insa am auzit ca drumul facut de acest autobuz – tren este mult mai spectaculos decat cel facut cu autobuzul. Asa ca am fost pana la gara, ce seamana mai mult cu o halta si am cumparat biletele si totodata am avut ocazia sa vedem trenul, care tocmai sosea. Stiam ca are o forma mai speciala, insa nu ne asteptam sa vedem un autobuz Mercedes, la care rotile de cauciuc au fost inlocuite cu unele de metal, dedicate transportului feroviar. Asadar, maine vom calatori tot cu un autobuz, numai ca pe sine.