E putin ciudat sa stai pe malul unui lac si malul opus sa nu-ti fie in campul vizual…si asta pe o zi senina. Dupa ce afli cateva informatii legate de dimensiunile acestui lac, iti dai seama de ce nu observi celalalt mal: aprozimativ 150 km lungime si 55 km latime.

Ajunsi la portul din Puno, realizezi ca ai de a face cu o destinatie foarte populara pentru turisti si cred ca in sezonul aglomerat cam toate cele 50 de ambarcatiuni din port, special amenajate pentru turism, sunt folosite. Dupa o calatorie de 30 minute, ajungem la insulele plutitoare, care chiar sunt ceva inedit si ar fi pacat sa nu le vizitezi daca esti in aceasta zona. Aceste insule sunt facute de om, dintr-o planta inrudita cu stuful, pe nume totora, si pentru a nu se deplasa haotic sunt ancorate Ajunsi pe una dintre insule, ghidul impreuna ca un localnic al insulei iti explica tehnica utilizata in constructia lor si cateva detalii legate de modul lor de viata, care in ultmii zeci de ani este puternic influentat de turism…asa de mult incat la plecarea de pe insula pe langa cantecele traditionale, vei recunoaste si cateva strofe de hit-uri internationale in limba engleza.

Dupa despartirea in ritmuri muzicale, am urcat pe o barca traditionala ce duce a catamaran, confectionata si ea din totora, care ne-a dus catre o alta insula. A fost foarte placuta calatoria mai ales ca am prins un loc mai inedit in aceasta barca. Nici dupa 15 minute pe noua insula, a urmat o noua calatorie catre insula Amantani, unde am fost intampinati de cateva familii care pun la dispozitie camere pentru turisti. Totul este bine organizat si aceste gazduiri se fac cu randul in cadrul comunitatii si ei primesc banii mai tarziu de la agentii care sunt impozitati de catre statul peruan.

Noi am fost luati in primire de Javier care, alaturi de sotia lui Matilde, au o gospadarie mica si impreuna au grija de unicul lor copil, un baiat de 4 ani pe nume Clever. Ne-au oferit camera lor de oaspeti, una foarte simpla si fara electricitate, unde fiecare pat avea in dotare la baza unui picior un fel de olita, in cazul in care nu voiai sa te duci noaptea pana la wc-ul din afara curtii. Dupa ce ne-au oferit un pranz traditional si gustos, am fost dusi de gazda noastra la locul de intalnire stabilit de ghid, de unde am pornit catre cel ma inalt punct de pe insula, ocazie cu care Diana a profitat pe ultimele 300m de oferta unui localnic ce plimba turistii cu propriul cal

Odata reveniti in camera noastra am fost din nou chemati la masa, doar dupa 4h de la pranz si apoi pregatiti pentru o mica fiesta. Si cum anume am fost pregatiti!? Ni s-au dat sa imbracam haine traditionale, eu in poncho si Diana intr-o fusta rosie si camasa alba brodata cu flori, iar pe umeri o manta de culoare neagra. Nu pot spune ca pentru barbatii turisti poncho-ul reprezenta un atu vestimentar, insa fetele erau simpatice in noile costumatii.

Aceasta sedere la localnici a fost o experienta interesanta, insa am avut sentimentul ca ei sunt cam plictisiti de venirea turistilor pe insula, pentru care au pregatit acelasi program si nu pot spune ca Matilda a avut o atitudine prietenoasa fata de noi, ci mai mult am perceput ca fiind un fel de obligatie pentru ea sa ne aiba oaspeti…asadar ne doream sa plecam cat mai degraba de acolo.

Ajunsi de dimineata in port si imbarcati din nou in barca ce avea sa ne duca catre urmatoarea destinatie, insula Taquile, am realizat ca furtuna din acea noapte a starnit ceva valuri ce loveau barca mai mult din lateral, ceea ce provoca niste miscari datatoare de senzatii neplacute pentru unii mai sensibili. Ajunsi pe insula Tequila, am realizat din nou cat de mult difera in Peru constumele traditionale pe o distanta relativ scurta. Insa toate au ceva in comun, un cod din care se intelege daca acea persoana este singura sau implicata intr-o relatie sau casatorita. Cel mai des pentru acest cod este folosita palaria sau braul si in functie de model, culoare sau forma iti dai seama in ce situatie este.

Dupa alte 3 ore pe lac, de data asta un lac foarte calm, ne-am intors la Puno de unde maine ne vom porni spre Bolivia, prima oprire fiind tot pe lacul Titicaca in Copacabana, de unde ne vom imbarca spre Isla del Sol.

Ne-am decis sa luam un autobuz de dimineata din Cusco spre Puno, pentru a avea timp dupa-amiaza sa umblam pe la agentii si sa ne cumparam o iesire pe lac si insule de 2 zile. Inainte cu 20 minute de a ne imbarca in al doilea etaj al autobuzului spatios, am zarit in spatele unui domn un imens rucsac Atta si m-am dus direct sa-l intreb daca este din aceeasi tara ca si producatorul rucsacului. Asa l-am cunoscut pe Marius, inginer geolog implicat in Facultatea de Geologie si Geofizica de la Universitatea Bucuresti, care pentru 1 an de zile, alaturi de alti ingineri romani, participa la lucrarile geologice ale unei companii miniere din Chile. Este al patrulea roman pe care l-am intalnit in calatoria noastra…da, tinem socoteala tuturor si cred ca vom mai incerca schema cu venitul mai devreme la autogara, ca poate mai intalnim romani

Am auzit ca ar fi frumos drumul intre Cusco si Puno, iar pentru primele 3 ore chiar ai parte de niste peisaje frumoase dupa care poti dormi linistit pana la Puno, asta in cazul in care nu ai rau de masina. E destul de clar ca exista o incompatibilitate intre serpentine, care se simt mult mai pronuntat la etajul autobuzului, si Diana. A inceput sa-i fie teama de mersul cu autobuzul la altitudine mare, care presupune munti si la randul lor presupun existenta serpentinelor datatoare de informatii incorecte urechii interne.

Inainte de destinatia finala autobuzul a facut o oprire intr-un oras important in zona, ce are si aeroport, pe nume Juliaca. Cred ca e unul dintre cele mai inestetice orase din Peru si putinii metri patrati de iarba pe care i-am zarit sunt inconjurati de un gard inalt de 1m “impletit” din sarma ghimpata, iar in centru se gaseste un semn batut stramb si ruginit pe care scrie cu majuscule si foarte citet ca este interzis sa calci pe orice fir de iarba…mai lipsea un turn cu un gardian in el, cum vezi prin filmele ce-si au actiunea in vreo inchisoare.

Ajunsi in Puno, am luat un mototaxi (made in India) pana in zona cea mai populata cu hosteluri si am facut un “casting”. Diana si-a folosit din nou talentul de negociator si a obtinut la un hotel de 4 stele o camera la doar 130 soli in loc de 200, insa in cele din urma am preferat reducerea mai mare de 50% oferita de hostelul Vylena, pentru care am platit 35 soli in loc de 80

Imediat dupa cazare, am pornit in cautarea unei agentii si am realizat ca multe dintre ele sunt inchise pentru ca asa obisnuiesc ele sa faca duminica. Am citit pe internet, in Lonely Planet si in Foot Print ca exista agentii in Puno care nu-si onoreaza datoriile fata de localnicii de pe insule care ii primesc pe turisti si eram hotorati sa mergem la una din cele 5 agentii recomandate ca fiind serioase. Din fericire, in acea duminica, am gasit agentia Edgar Adventures deschisa si am negociat un pret bun (80 soli) din care partea cuvenita familiei urma sa o platim direct lor. Acest lucru a fost optiunea noastra, insa cred ca i-am incurcat putin pentru ca urmeaza sa declare aceasta suma la municipalitate si sa plateasca un mic impozit, asadar cred ca e mai bine sa platesti suma intreaga la aceasta agentie.

In Puno, in rest sa mananci scump si sa vizitezi Plaza de Armas, nu prea ai ce face in rest, asa ca ne-am dus devrem la odihna pentru ca a doua zi de dimineata urma sa mergem pe insulele plutitoare Uros, insula Amantani si insula Taquile din lacul Titicaca, ultimele doua silabe pronuntate mai din gat, asa cum fac olandezii, pentru a nu crea o confuzie urat mirositoare.

In cateva dintre pozele de mai sus se pot vedea niste varfuri de munti, care inainte de a-si face efectul incalzirea globala, erau acoperite permanent cu zapada, insa acum au ramas fara elementul alb si sunt de culoare neagra…asadar cand veti vedea un varf negru sa stiti ca nu demult acestia erau acoperiti de omat. Totodata, am aflat ca ozonul in aceasta zona a pamantului este afectat si din acest motiv soarele este foarte puternic si uniformele elevilor includ si palarie de soare. Nicaieri nu am vazut in farmacii creme de soare cu factor de protectie 100, asa cum am gasit aici.