Libertatea calatoriei deschide mintea catre niste posibilitati nelimitate. Daca nu faci nimic neasteptat, nimic neasteptat nu ti se va intampla.

Multi oameni se hranesc din amintirile adunate in timpul calatoriilor, fie ele legate de activitati intreprinse sau mancaruri incercate.

Eu sunt din Moinesti, iar dupa terminarea facultatii am inceput sa lucrez ca si consultant la EY. Silviu este programator web si se trage din Piatra Neamt. Deci o economista si un IT-ist, dar doi moldoveni…

Noi doi ne-am cunoscut prin intermediul prietenilor si al tangoului, o pasiune draga amandurora. Asta era undeva iarna. A urmat o vara de vis alaturi de gasca noastra, iar intr-o dupa amiaza pe o terasa in Mamaia, Silviu s-a simtit destul de confortabil pentru a impartasi cu toti cei prezenti un vis mare de al lui. Asa au aflat si prietenii nostri si bineinteles, au empatizat cu dorinta lui Silviu de a-si lua un an sabatic si de a cutreiera America de Sud.

Discutia pe aceasta tema a fost foarte placuta, toti veneau cu cate o idee, sugestie: unii doreau si o croaziera, altii mult trekking.

Pentru unii totul a ramas la nivel de discutie, dar nu si pentru Silviu care a inceput sa ma bata la cap zilnic in legatura cu aceasta calatorie. Mai mult, a comandat ghidul de calatorie si o harta imensa a Americii de Sud si mi le-a trimis pe adresa de la birou, numai, numai mi-ar atrage atentia si m-ar convinge.

Nu intelegeti gresit, si eu sunt innebunita sa calatoresc, am fost in multe locuri impreuna, insa nu vedeam posibil (din mai multe considerente: job, parinti, posibil credit) acest plan maret.

Totul a culminat cu momentul cand in noaptea dupa ce am atarnat harta Americii de Sud in dormitorul nostru – ei nu oriunde, Silviu a gasit drept cel mai potrivit s-o asezam pe peretele din fata patului astfel incat atunci cand deschideam prima data ochii dimineata sa fie primul lucrul pe care sa-l zaresc; suna un pic a manipulare, nu? :)). In acea noapte Silviu nu a dormit toata noaptea, l-am simtit miscandu-se incontinuu, se mai trezea, mai punea cate un pin pe harta, zicea: “cred ca o sa mergem si pe aici”, avea emotii mari.

Am hotarat sa ne uitam dupa bilete, sa ma mai documentez si sa mai discutam. Intr-una din obisnuitele seri de miercuri petrecute acasa la prietenul nostru Liviu, Bodi ne povesteste cum ca a mai citit pe net, ca a aflat ca pentru anumite tari ne trebuie viza si in plus, ca a descoperit un site al unui cuplu din Romania (ea din Bacau – destul de aproape de Moinesti, el implicat cumva in domeniul IT, asemanator, nu?). Am citit atat site-ul lor (8luni.ro), cat si multe altele si eram aproape convinsa ca vreau sa facem asta impreuna. Toti prietenii ne sustineau (le suntem asa recunoscatori tuturor pentru vorbele bune si pentru ajutorul oferit), iar intr-un weekend la Bran, am cunoscut un cuplu (care acum cred ca ne-a fost predestinat sa-l cunoastem) ce ne-a impulsionat foarte tare, ea m-a luat departe si mi-a expus (intr-un mod foarte convingator) toate motivele pentru care n-ar trebui sa ratez o astfel de oportunitate. Multumesc, Magda!

Am cumparat biletele intr-o noapte pe la 2 nu chiar pentru un an, ne-am inteles la 6 luni sabatice – am zis noi sa plecam prin august si ca sa nu uitam data de plecare am zis sa alegem 23 august, o zi memorabila. nu? atat ziua Romaniei in perioada comunismului, dar mai ales ziua de nastere a prietenului nostru drag, Bogu. Apoi in timpul unei iesiri in Turcia cu doi prieteni dragi, am pus totul la punct, am citit toate Lonely Planet-urile, am hotarat in mare cam unde vrem sa ajungem, ce vrem sa facem. Au urmat intalniri cu gasca de la 8luni.ro in cadrul carora am notat toate informatiile ce cu generozitate ni le-au oferit. In plus, l-am mai batut si pe Mishu la cap sa ne zica tot ce-si amintea el din excursia lui in Peru.

Eram constienti ca vor fi zile, saptamani in care vom fi nevoiti sa stam intr-un loc pentru ca Silviu sa poata lucra la proiectele in care e implicat (multumim lui Dumnezeu ca fara aceste proiecte si posibilitatea de a lucra la ele de aproape oriunde nici nu se punea problema acestei calatorii). Ma si gandeam cum o sa recuperez eu atunci restantele la citit pe care le aveam sau o sa ma bag la cursuri de spaniola sau orice altceva interesant.

Ne-am facut un plan astfel incat pana la data plecarii sa ne mai reducem cumva din cheltuielile curente, iar majoritatea banilor castigati in perioada precedenta plecarii s-au dus ori pe echipament si toate cele necesare plecarii – mai ales pentru mine intrucat cu tocuri si rochite nu prea era posibila aceasta calatorie 😉 – ori la “ciorap”.

A, intre timp ne-am anuntat si parintii. Recunosc, oleaca reticenti la inceput, mai ales ai mei (sunt singura la parintii si mereu am fost o rasfatata), insa cred ca dupa ce au discutat intre ei, or mai fi si citit pe net, mi-au spus ca ar fi o experienta extraordinara. Off, ce bine, eram si mai impacata acum. Ulterior am anuntat si la birou, si toti m-au incurajat, inlusiv sefii; cand am dat mesajul de plecare pe retea, am primit raspuns de la foarte multi colegi, mesaje prin care ne incurajau si isi exprimau aprecierea pentru ceea ce vrem sa facem. Parca totul incepea sa fie ‘roz” de acum, nu?

Imi aduc aminte ca atunci cand am inceput sa facem bagajele eu imi tot puneam rochite ce imediat erau inlocuite de catre Silviu cu pantaloni sport, tricouri quick-dry, eu trusa de machiaj, Silviu briceagul si lanterna…Pana la urma am primit “permisiunea” de a lua o rochita (eu am luat totusi doua ca asa is eu mai incapatanata), trusa de machiaj am fost nevoita s-o golesc si am umplut-o cu spray impotriva insectelor, crema de soare si medicamente. La inceput parea ca aveam prea multe lucruri, dar nu si dupa ce le-a repartizat cu iscusinta Silviu pentru fiecare rucsac – lucrurile grele la el, cele mai usurele la mine.

S-a plans la aeroport – asa suntem io si mama, mai sensibile – dar am promis sa vorbim cat de des posibil (a instalat Silviu pe toate calculatoarele Skype, Messenger, Team viewer, toate cele necesare).

Cam asta a fost inceputul, puncte culminante au fost multe si e posibil sa mai fie, insa imi doresc sa scriu aici si deznodamantul, unul fericit.

Multumim tuturor celor ce ne-au sprijit, nu ne-am fi implinit acest vis fara voi.

Condorii