Nu ne-am mai folosit de functia “snooze” al telefonului ce ne-a dat trezirea la 6 dimineata si am coborat la indestulatorul mic-dejun pregatit de gazdele noastre de la Erratic Rock Hostel. Sunt bine organizati, reusind sa ajute cat mai mult posibil pe cei ce se pornesc sa faca traseul renumit. De exemplu, in fiecare zi in micul pub lipit hostelului, la ora 3 tin o prezentare cu ceea ce inseamna cele mai cunoscute drumetii, insotita de sfaturi utile.

Am ales sa facem traseul “W” numit asa datorita formei lui, care nu seamana cu alta litera, gen “Ț”. Ne-am inchiriat cu o zi inainte cele necesare (cort, un sac de dormit, saltele de neopren, bete de trekking si unelte pentru gatit) si am cumparat provizii pentru 5 zile (cateva conserve, paste, lapte praf, fructe uscate, oua pe care le-am fiert, clatite, dulciuri, batoane energizante si paine).

Pe la 7 autobuzul ne-a luat cu totul si ne-a dus timp de 2h pe un drum de genul celui intre Soimaresti si Savesti, adica de piatra si pamant, pana la intrarea in parcul national, punct insotit pe harta de textul “Laguna Amarga”. Ne-am frecat pe ochi de somn si de ce vedeam, am golit portofelul de 60 dolari pentru a primi 2 hartiute mici pe post de bilet, ce nu ne-ai fost niciodate controlate. De aici ne-am continuat drumul cu un alt autobuz, pentru ca roata din fata dreapta si-a dat rasuflarea, pana la micul catamaran de pe lacul Pehoe, ce ne-a transferat pe partea opusa. Fiindca peisajul era total opus banalului, mi-am gasit un loc printre ceilalti ochi mariti de pe punte, din care mai bine de 80% fiind atasati turistilor din Israel. Am invatat sa zic “ani lo medaber evreit”…clar ca nu se scrie asa pentru ca in original se foloseste alt alfabet si inseamna “eu nu vorbesc ebraica”.

Catamaranul ne-a dus la Refugio Paine Grande, loc numai bun de instalat cortul in camping. Am facut cunostinta cu micul cort, iar in cateva minute a fost deslusit si instalat. Diana a pregatit ceva de mancare si pe la ora 14:00 am dat drumul la picioare sa ne duca cat pot ele mai bine pana la ghetarul Grey. A fost o plimbare placuta, pe un traseu ce trece pe langa lacul Grey, prin zone batute de vant, prin paduri si peste multe sipote si paraiase, care iti usureaza foarte mult alimentarea cu apa. Din acest motiv am folosit doar un recipient de 750 ml pe care il umpleam din cand in cand cu apa foarte, foarte buna, neatinsa de poluare. 11 km mai tarziu am ajuns la destinatia noastra, un “mirador” catre ghetar, moment ce a coincis si cu poza noastra de la ora 5

Am facut acelasi drum inapoi, insa de data asta cu alt peisaj in fata si dupa 3,5h am revenit la cortul nostru si ne-am folosit de dusurile calde din camping si de bucataria ferita de vant, unde ne-am incalzit legumele preparate cu o zi inainte. Pe la 22:30 ne-am pus in sacii de dormit si pentru inca 20 minute am avut suficienta lumina naturala pentru a citi cateva pagini din “Negociatorul”. Cele 9h de somn ne-au fost prielnice si s-au terminat cu o trezire in plin soare, ce statea cocotat pe un cer aproape neatins de nori si lumina varfurile din jur si lacul de langa, intr-un fel ce te facea sa inspiri adanc si zambind aerul ce calatorea impins de vantul molcom. Amandoi traiam cu satisfactie momentele din acea dimineata

Diana a pregatit un mic-dejun gustos, eu am strans cortul odata cu restul lucrurilor si din nou am dat drumul la picioare, de data asta mai solicitate de rucsacii plini. Nici dupa 15 minute ne-am oprit la primul parau si am baut impreuna aproape un litru de apa…nu ne gasisem ritmul inca. A mai durat inca un alt sfert de ora pana am intrat in ritm si dupa alte 2 ore am ajuns la Campamento Italiano, un loc de camping gratuit in padure, dar cu un post al celor de la Guarda Fauna. Au fost binevoitori cu noi si ne-am putut lasa rucsacii grei la ei si ne-am dus spre nord pentru 1,5h pana la un “mirador” de unde se putea vedea ghetarul francez si sa auzi zgomotul bucatilor de gheata ce se desprindeau si cadeau cativa zeci de metri. Am revenit la camping, am luat rucsacii pe care i-am mutat inca cativa km mai la est pana la Refugio Los Cuernos si din nou am trecut prin procesul de instalare cort, mancat cina calda, dus si somn de 9h

Si acest refugiu se bucura de un superb peisaj: lacul Nordenskjold de o culoare rara la sud, in departare insa suficient de aproape incat sa-l auzi, ghetarul Francez spre vest, o cascada de cativa zeci de metri la nord-vest si un alt varf de munte la est.

Dimineata, adica startul zilei numarul 3, ne-am pregatit moral pentru cea mai lunga tura cu rucsacii in spate si aceasta pregatire morala a inclus si o golire pronuntata al rucsacului de mancare, prin proces de hranire. Spatele meu s-a inveselit la diferenta de kg creata si timp de 6,5h am strabatut cararea care ducea spre est la Refugio Chileno. A fost ziua cea mai putin spectaculoasa si seara a fost cea mai friguroasa si vantoasa dintre toate. Dupa ce am ridicat cortul, ne-am mutat in refugiu, mai exact langa soba ei si am stat la povesti cu 2 chilieni si cu Adrian, un american de varsta mea, nascut in Focsani si care a plecat cu familia in SUA, in 1990. Urmeaza sa ne vedem cu el la o cina romaneasca pregatita de noi in Buenos Aires :). Ni se pare foarte amuzant accentul lui.

In zorii zilei nr. 4 a plouat pentru 2 ore, dar ne-am recuperat zambetul cand am vazut imediat ca s-a inseninat si ne-am plimbat cu rucsacii mai usori, spre ultimul camping din program, Campamento Torres. De aici, in aceeasi dupa-amiaza, am facut ultimii km spre renumitii Torres del Paine. Vremea excelenta ne-a oferit o priveleste frumoasa si eu am decis sa revin in urmatoarea dimineata pentru fi martor la rasaritul de soare, al carui rosu ar trebui sa puna in alta lumina cele trei turnuri. Asa am si facut, insa din cauza norilor ce ascundeau complet turnurile, momentul rosu nu a avut loc, ci 20 minute mai tarziu am prins momentul portocaliu

Intors la camping, am trezit-o pe Diana si am pregatit plecarea spre iesirea din parc, catre Laguna Amarga. La 14:30 am urcat in autobuzul spre Puerto Natales si imediat ce am pasit pe a treia treapta a autobuzului, nasul mi s-a incretit la odorul emanat de drumetii umblati ce se gaseau deja in autobuz. Ajunsi la hostel, am umplut 2 pungi cu haine si le-am dus la spalat…ca doar se apropie Craciunul.

Acum suntem in Tara de Foc, in cel mai sudic oras din lume, Ushuaia, si vom petrece aici Craciunul impreuna cu prieteni de acasa: Misu si Daniela :). Mai departe de Laponia lui Mos Craciun nu puteam fi

Sfaturi pentru cei interesati:

– la ora 3 in fiecare zi in Puerto Natales, in locul de plecare catre trek in Base Camp-ul hostelului Erratic Rock, are loc o prezentare a traseului si persoane cu experienta ofera sugestii/recomandari si raspund la intrebari. Recomandam sa mergeti la aceasta prezentare, e gratis si va ajuta foarte mult sa va planuiti drumetia;

– hostelul Erratic Rock e un loc foarte dragut si primitor de stat inainte si dupa drumetie si foarte prielnic pentru a gasi alti turisti cu care sa faceti traseul ales…de doriti.

– in ceea ce priveste inchiriatul de echipament, cei de la Base Camp au echipament bun, insa un pic mai scump; noi am avut 2 zile la dispozitie inainte sa ne pornim asa ca am avut timp sa studiem un pic oferta din oras si am inchiriat pana la urma dintr-un loc mai ieftin; betele de trekking si izoprene sunt foarte necesare.

– mancarea trebuie cumparata in functie de cate zile aveti de gand sa petreceti in parc; in principal se iau in calcul micul dejun si cina, intrucat in timpul pranzului sunteti pe drum, nu o sa opriti pentru un pranz gatit. Pentru pranz dulciuri, un compot si fructe uscate am avut (sunt cateva magazine ce comercializeaza fructe uscate, desi sunt cam scumpe, sunt foarte potrivite de mancat la pranz, iti dau multa energie). Pentru cei cu punga mai mare, toate cele 3 mese ale zilei pot fi servite la refugii. Un mic dejun e undeva la 10-12 usd, un pranz (lunch box) cam 16 usd si cina 20 usd – toate 3 la oferta 40 usd :))).

– daca optati pentru campat, luati in considerare ca anumite refugii sunt fara plata (de ex. Campamento Italiano, Campamento Torres), iar la altele trebuie platit in jur de 10 usd/pers si beneficiezi de dusuri (iar la Refugiul Paine Grande/Pehoe chiar si de bucatarie).

– apele curgatoare din Patagonia sunt potabile, deci o sa va puteti racori la toate paraiasele, raurile intalnite in timpul drumetiei, nefiind nevoie sa carati apa dupa voi.

– traseele in parc pot fi facute fie din est (incepand de la Hosteria Las Torres), fie din vest (Refugiu Paine Grande/Pehoe) – vedeti poza de mai jos, cu roz e ilustrat traseul facut de condori. Noi am ales ultima varianta din 2 motive: primul ar fi ca in acest fel vezi principala atractie a drumetiei si anume Las Torres la sfarsitul calatoriei. Al doilea (si cel mai important pentru mine) este ca in acest fel aproape jumatate din traseu se poate face fara rucsacii mari in spate (de ex. in prima zi am pus cortul la Refugiu Paine Grande/Pehoe si am facut prima latura a W-ului fara rucsacii mari pe care i-am lasat in cort), iar partea mai dificila se gaseste in ultimele zile ale drumetiei cand deja jumatate din mancare s-a consumat si implicit si greutatea rucsacului s-a diminuat.