La un capat de Patagonie

Mai aveam 10m si ma grabeam sa ajung la margine dar am intampinat un fum inecacios care mi-a uscat instantaneu gatul si cautam cumva sa-mi umezesc laringele prin niste tuse puternice. Materia dintre urechi mi-a actionat imediat si mi-a dat comanda sa ma aplec si sa ma intorc cativa metri pentru a-mi curata plamanii cu aer proaspat ce era batut de cel mai puternic vand de care am avut vreodata parte. Am inspirat de cateva ori adanc, foarte adanc, si am pastrat ultima rasuflare pentru a incerca din nou. Ma apropiam metru cu metru, distingeam mai multe prin fum, dar mi s-a facut frica, era prea abrupt, prea multa gheata desi aveam coltarii in picioare si ne-a ramas doar sa ne bucuram de experienta traita si de privelistele incredibile de la marginea Patagoniei si sa ne resemnam cu gandul ca nu vom vedea lava din craterul vulcanului Villarica.

Din cauza vantului foarte puternic nu am putut sta mai mult de 10 minute langa craterul fumegand si am pornit prin zapada intarita spre baza. Toti eram bine echipati si fiecare dintre noi avea si ceva mai putin obinuit…un plastic. Dupa o coborare pe coltari de jumate de ora, ne-am acoperit mijlocul cu o panza dura, ne-am asezat cu fundul pe plastic si la vale cu noi :). Am aluneat pe plastic si cu frana pe piolet in cateva reprize de suuuute de metri. A fost cea mai distractiva coborare pe un munte vreodata. Desi initial ne uitam cu invidie la cei 5 insi ce s-au de schiuri, ne-am bucurat mai mult de vitezele noastre si salturile prin zapada groasa.

Am fost mandru de stamina Dianei si de ritmul avut in urcarea vulcanului prin zapada, cu plastici si coltari in picoare, piolet si rucsac in spinare. A fost o zi excelenta si cu prieteni noi.

Cu o zi inainte am facut un tur prin care am cunoscut mai bine comunitatea Mapuche, cei care se gaseau pe aceste pamanturi atunci cand au ajuns conchistadorii. Asa am vizitat o familie care pe langa casa moderna si-au pastrat cele doua casute de lemn traditonale, una pentru dormit si una pentru gatit. Ambele au inautru, aproape de intrare, focul ce le incalzeste camera sau mancarea. Am fost invitati, dupa ce ne-au imbracat in haine traditionale si jucat jocul lor traditional, sa luam pranzul impreuna cu ei.

Pentru cei din comunitatea Mapuche, cea mai gustoasa si apreciata carne este carnea de cal si atuci cand am vazut bucata mare de muchi ce se rumenea pe un tarus infipt langa foc, ne-am lasat mandibulele relaxate si cu o usoara balbaiala am intrebat daca este de cal sau nu. Ei bine, raspunsul ne-a linistit si pana acum a fost cea mai buna carne de vita pe care am mancat-o vreodata, ce a fost insotita de legume cu gust, din propria lor gradina.

Am plecat de aici incantati de experienta culinara si culturala si am pornit catre Ojos de Caburga, un loc mai aparte unde se afla capatul galeriilor subterane prin care ajunge apa din lacul Caburga, aflat la cativa zeci de km distanta. In aceste locuri, apa are o culoare neobisnuita pentru ochii mei, un albastru hipnotic care te face sa stai langa ea.

La finalul turului ne-am pus constumele de baie si am lasat ca ploaie rece sa ne racoreasca putin in timp ce sedeam relaxati in apa fierbiente din piscina. Cand ai vreun vulcan in zona, sunt sanse mari sa gasesti si un loc cu ape termale.

Din Pucon am luat autobuzul pentru San Martin de los Andes, Argentina cu obiectivul de a face turul celor 7 lacuri de acolo. Ajunsi in autogara din localitatea cu pricina, am aflat ca drumul catre aceste lacuri este blocat din cauza unor lucrari unde dinamita era la loc de cinste. Ne-am zis ca nu are rost sa asteptam 3 zile pana la redeschiderea lui si ne-am propus sa plecam mai departe si am jonglat cu doua idei pentru urmatoarea destinatie: Bariloche (4h cu autobuzul) sau Puerto Madryn (la 18h cu busul tocmai in estul Argentinei). Ne uitasem pe calendar si ne-am dat seama ca in mod normal am ajunge in Puerto Madryn imediat dupa craciun, iar sezonul prielnic pentru a vedea balenele albastre se termina la finalul lui noiembrie. Craciunul ne gandim sa-l petrecem cu prieteni buni de acasa in Ushuaya, cat mai departe de mosul din Laponia, numai sa-i anuntam si pe ei :).

A trebuit sa ne hotaram repede, pentru ca autobuzul catre Puerto Madryn, pleca in 10 minute si pretul ne-a convins sa mergem la Bariloche :).

DA, merita, merita mult sa vezi aceste locuri, am stat numai cu ochii pe geam pentru a vedea un spectacol inedit: lacuri, rauri mari cu acelasi albastru, munti si…cenusa. Cenusa adusa de vant dinspre un vulcan activ din Chile. Tot pamantul este acoperit de un strat gros si albicios de cenusa fina, care la bataia vantului se ridica mult si soarele devine atat de palid ca te poti uita direct la el. Te uiti la muntii impaduriti cum varfurile le sunt albicioase si cum vantul puternic te lasa cu impresia ca la randul lor fumega.

Mergi prin orase mici si vezi movile intregi de cenusa data la o parte de pe drum sau din curtile oamenilor. Cei din Bariloche sunt mai putini afectati, insa si aici daca vantul bate dinspre nord vest vezi cum hainele isi schimba culoarea si cum iti intra praf fin in ochi.

In Bariloche am ajuns seara tarziu, asa ca ne-am rezervat din San Martin o camera intr-un hostel. Nu prea ne-a placut acolo si a doua zi de dimineata am cautat alt loc sa stam si am gasit pe internet o oferta buna: un apartament intr-o vila la cam 4 km de centru. A fost o decizie proasta ce ne-a creat alte nemultumiri, datorate acestei mutari.

Am cautat alt loc pentru urmatoarele zile si ne-am adus aminte de o recomandare facuta de australianca din pampas (cea care a pescuit tiparul electric) si am ajuns in cel mai tare hostel in care am stat vreodata. Este de fapt un penthouse la ultimul etaj al unui bloc de 10 etaje, cu o priveliste incredibila spre lac si munti, cu o bucatarie bine echipata, cu personal foarte prietenos si cu activitati interesante. Aproape saptamanal are loc un mic eveniment organizat de catre cei de la hostel: degustari de vinuri, petrecere cu muzica live sau cina internationala.

In ultima seara pentru noi la hostelul 1004 Penthouse, personalul a organizat cina internationala urmata de petrecere, unde fiecare dintre cei gazduiti a gatit cate ceva. Am gasit aici un ceaun de fonta asa ca am facut o mamaliga cu braza si smantana, iar la cuptor am pus niste legume cu piept de pui nitel marinat si usturrroiii. Cu drag ne laudam ca am dat lovitura cu cele preparate, iar o americanca ne-a incantat cu negresele ei servite la desert…bune, bune, bune!

Acum ne-am pornit din nou spre Chile cu destinatia in oraselul Puerto Varas si de acolo mai departe spre insula Chiloe, unde balenele isi au sezonul in primavara noastra…ne vom multumi cu pinguini :).