Azi ne-a anuntat prietena noastra J ca ne-au mai ramas 100 de zile de calatorit prin acest continent si marcam aceasta zi intr-un loc foarte pitoresc numit Pucon, undeva in zona lacurilor din Chile.

Am inceput in forta prima zi din cele 100 ramase, cu o mica lupta cu apele repezi ale unui rau, coborand pe el cu o barca de rafting, ca doar suntem in zona preferata de chilieni pentru practicarea acestui sport. Mai sunt si altele, insa mai mult accesibile cu caiacul. Am facut o echipa buna cu un cuplu englez, ce au un plan de calatorie ce se intinde pe un an, si am facut fata cu brio la cazatoarele de gradul 3 sau 4. Au fost doua momente cand faceam in barca precum un bostan in portbagaj si din fericire nu am parasit gonflabila pentru a testa capacitatile neoprenului de pe mine.

La prima vedere ne place mult in Pucon si credem ca vom mai sta cateva zile pe aici, pentru ca ar fi lucruri de facut pe aici: ape termale, un vulcan, cunoasterea comunitatii mapuche.

Ieri am primit in sfarsit noul Kindle si imediat ne-am cumparat bilete pentru a porni catre sud si pentru a lasa in urma Santiago si Valparaiso, unde am petrecut mai bine de 10 zile intr-un mod placut.

Am stat intr-un hostel foarte simpatic in Valparaiso, unde ne-am imprietenit cu alti calatori europeni si 3 seri la rand am cinat impreuna, cu mancaruri cat mai romanesti posibil: tochitura cu mamaliguta, legume la cuptor, salata de rosii, crema de capsuni, vita la gratar, etc. Ne-a facut placere sa gatim si sa lungim cina cu povesti si vin chilian.

Valparaiso este un loc aparte asa ca am decis sa petrecem 6 zile aici si ne-am alocat mai mult timp pentru a lucra, in cazul meu, si pentru a cauta cazare si lucruri de facut in Brazilia, in cazul Dianei. Se anunta un sejur cu un buget mai ridicat acolo, pentru ca atunci cand am cumparat biletele de avion nu ne-am gandit ca intoarcerea din Rio de Janeiro ar coincide cu carnavalul, perioada in care preturile pentru cazare cunosc pe grafic niste cresteri semnificative. Acum ne-am facut o idee si in urmatoarele zile vom actiona cu cardul pentru a rezolva anumite lucruri pentru calatoria din Brazilia.

Ne-au ajutat mult in ultimele zile intalnirele cu brazilienii pentru ca ne-au oferit mai multe ponturi despre anumite locuri din tara lor. Cu unul dintre ei si cu un chinez am plecat din Santiago pentru a face o excursie montana de o zi, asa ca am luat metroul pentru 20 min, un autobuz pentru 1h30 si un taxi pentru ultima ora, pentru a urca spre glaciarul San Francisco, unde Halu, brazilianul din poveste, s-a bucurat pentru prima oara de zapada. I-am oferit cu drag consultanta in cum se fac bulgarii de zapada si cum sa se dea cu punga de plastic la vale :).

Am simtit spiritul chinez in a face lucrurile repede, era primul la urcat, nu-l preocupa prea mult calatoria pana la ghetar, ci sa ajunga cat mai repede acolo. Deseori il vedeam nerabdator si cum se framanta in pauzele noastre de admirat peisajul sau de a sta cu picioarele goale in laguna rece.

In ultima vreme alegem cu grija muzeele pe care sa le vizitam si cel mai interesant ni s-a parut Museo de la Memoria din Santiago, in care ti se prezinta perioada in care Chile a fost condusa de Pinochet si Junta lui militara, de la atacarea palatului prezidential si moartea lui Salvador Allende (1973) si pana la referendumul din 1988, ce a pus capat, in mod pasnic, la dictatura militara. Sunt impresionante marturiile video si e aproape imposibil sa ramai nemarcat de umilintele traite de majoritatea populatiei chiliene: abuzuri ale carabinierilor, asasinari, razii de proportii uriase in cartierele mai sarace prin care erau luati pe sus cu miile toti barbatii de peste 14 ani, mai putini cei batrani, torturi inimaginabile si alte acte complet inumane. Ma gandesc ca ar fi trebuit sa spuna cate ceva si despre motivele pentru care existau foarte multi chilieni care il sustineau pe Pinochet, fiind votat la plebiscitul din 1988 de peste 45% din populatie.

Dintre toate muzeele vizitate pana acum, Museo de la Memoria ni s-a parut cel mai interesant pentru ca pleci de acolo puternic impresionat de cele vazute si auzite.

Cum noua ne cam place sa dansam, nu am ratat ocazia de a merge la petrecerile organizate in timpul festivalului de tango de la Santiago, unde am avut din nou placerea sa vedem o demonstratie al cuplului Javier Rodriguez si Andrea Misse.

Era sa uit de scurta noastra vizita in Vina del Mar, un oras invecinat cu Valparaiso, care poate fi ignorat daca nu este soare pentru a merge la plaja…atat de aproape si atat de diferit si de insipid.