Ultima saptamana a fost una mai calma, doar cu plimbari prin fiecare dintre aceste orase. Din La Paz, am pornit din nou noaptea cu autobuzul spre Cochabamba, unde la doar 2500m altitudine, am avut parte de o vreme insorita, pe placul Dianei Am profitat de ea si am hoinarit pe strazi.

Pe internet am aflat de existenta in Cochabamba a unui restaurant, detinut de un “italiano vero”, cu un nume la fel de italian “Sole Mio” si ne-am zis sa ne potolim pofta de pizza aici. A meritat sa mergem 5-6 km  pana acolo…cu taxi-ul bineinteles si sa ne incantam cu o pizza “prosciuto & funghi”.

Am ales sa stam doar o zi jumate in Cochabamba si ne-am continuat turul cu autobuzul pana la Santa Cruz, cel mai mare oras din Bolivia, cu peste 1,5 milioane locuitori si este in continuare in plina dezvoltare. Am decis sa stam cateva zile aici pentru ca e cald si eu am avut ceva de lucru. Plecarea din Cochabamba s-a intamplat intr-o vineri seara, atunci cand autogara este locul cu cea mai mare densitate in Bolivia. Plecau autobuze in aceeasi directie la fiecare 15-30 minute si am ales sa mergem cu o alta companie, la care am vazut autobuze moderne…insa numai al nostru era vechi, cu fotolii cam rupte si vechi si in plus am nimicit si un gandac de bucatarie. Nu ne-au placut cele 9h petrecute in acest mijloc de transport.

Trecand peste aceasta experienta, cand am ajuns in Santa Cruz am pornit in cautarea unui loc pentru cateva zile si Diana a fost inspirata sa incercam sa inchiriem un studio si asa am gasit ceva modern, curat si destul de aproape de piata de alimente, un loc unde ne-am putut gati lucruri mai romanesti (inclusiv mamaliga ) si unde am putut lucra. Ce-am dat in plus pentru cazare, am compensat cu gatitul.

Intr-una dintre zile ne-am gandit sa mergem la un complex in afara orasului, nu foarte departe, unde sa ne relaxam in natura, pe marginea unei piscine. Acest loc se numeste Biocentro Guembe si este chiar foarte frumos, cu fluturi, papagali, lacuri, terase si cu foarte multi copaci mango.

Diana, mergand pe marginea piscinei si facand poze, inclusiv mie, a auzit ceva foarte familiar si anume limba romana vorbita de doua persoane, tata si fiu…si am ajuns la 6 romani intalniti pe aceste meleaguri Sunt romani care traiesc in Spania de ceva vreme si care au venit cu gandul de a deschide o afacere in domeniul transportului de marfa in Santa Cruz…asa ca pot spune ca sunt primii investitori romani in Bolivia de care am auzit :). Din nou ne-am bucurat de compania unor conationali si pana la inchiderea complexului am stat de vorba la o masa de langa piscina (a, piscinele aveau pe fund nisip…interesant, nu!?).

Multe pasari si animale am vazut si urmatoarea zi la gradina zoologica din Santa Cruz.

Urmatoarea destinatie pentru noi a fost Sucre si pentru a ajunge acolo, am considerat ca ar fi mai bine sa inlocuim autobuzul, care face 20h, cu un avion care in numai 25 minute de la decolare a trebuit sa aterizeze, pentru ca ajunsesem la destinatie. Din cate se pare Bolivia, pe langa La Paz, mai are o capitala, si anume Sucre. Cred ca aici este centrul juridic, pentru ca ai un impozant Palat al Justitie si o strada numai cu birouri de avocatura…sute de avocati.

Sucre, este pana acum, cel mai frumos oras pe care l-am vizitat in Bolivia si merita sa faca parte din patrimoniul Unesco. Poarta denumirea si de “Orasul Alb”, intrucat majoritatea cladirilor de aici poarta aceasta culoare si daca esti un impatimit al arhitecturii te vei bucura mult de acest loc.

Interesanta a fost vizita la muzeul palariilor, care de fapt era inchis, asa ca ne-am dus la fabrica de palarii de langa, pe care am putut-o vizita pentru 10 boliviani de persoana. Ghidul nostru a fost unul mai neobisnuit si anume un tanar muncitor care ne-a aratat fiecare proces in crearea palariilor de lana, care majoritatea pleaca la export, pentru ca aici in Sucre nu prea vezi oameni purtand asa ceva.

Maine ne pornim spre Potosi si, contrar logicii, am dat putin mai multi bani pentru o calatorie cel putin dubla ca durata, insa am auzit ca drumul facut de acest autobuz – tren este mult mai spectaculos decat cel facut cu autobuzul. Asa ca am fost pana la gara, ce seamana mai mult cu o halta si am cumparat biletele si totodata am avut ocazia sa vedem trenul, care tocmai sosea. Stiam ca are o forma mai speciala, insa nu ne asteptam sa vedem un autobuz Mercedes, la care rotile de cauciuc au fost inlocuite cu unele de metal, dedicate transportului feroviar. Asadar, maine vom calatori tot cu un autobuz, numai ca pe sine.