Am avut de ales sa mergem intr-una dintre cele doua zone si ne-am spus ca ar fi mai bine sa ne ducem pe unul dintre raurile si mlastinile din pampas, pentru ca am avea ocazia sa vedem mai multe animale mari decat in jungla foarte densa. Ne-am lasat hainele groase intr-un rucsac in hostelul din La Paz si cu pantalonii scurti pe noi am pornit spre aeroportul militar pentru a zbura cu TAM (Transporte Aereo Militar) spre Rurrenabaque, ce se afla undeva mult mai jos, la 700m altitudine. Aici in Bolivia, armata are o companie dedicata transportului de civili, cu avioane normale si nu avioane Hercules, desi ar fi fost o experienta :). Desi nu dispun de tehnica moderna de control de genul raze x dau detector de metale, au adus un caine cu nas fin la droguri pe langa rucsacii nostri si un ofiter ne-a controlat bagajele de mana.

Aterizati pe aeroportul din Rurrenabaque plasat intr-un decor de vedere postala si odata cu deschiderea usii am fost izbiti in plin de caldura innabusitoare si instant am simtit nevoie sa-mi dau jos geaca si hanoracul, ce-si facusera foarte bine datoria cu 1h inainte in La Paz. Dupa nici 5 minute, trecand prin casa ce joaca rol de sala de asteptare si turn de control, am urcat in jeep-ul ce avea sa ne duca in Santa Rosa, o localitate aflata la 3h de mers pe un drum de tara.

Ca si in cazul celorlalte mici expeditii, am facut parte dintr-un grup, si din cei noua pasageri pe care i-am numarat in jeep-ul nostru, mare si rosu, marca Toyosa (nu e greseala de ortografie, asa se numeste Toyota aici in Bolivia), eu eram singurul baiat ;). Toate fetele erau din tari vorbitoare de limba engleza: SUA (Sam, Emma, Julia, Maiko de origine japoneza), Canada (Mani cu origini hinduse), Africa de Sud (Tyron) si Australia (Casey) asa ca ne-a fost usor sa comunicam cu totii.

Drumul spre Santa Rosa, datorita bogatiei de gropi, poate fi circulat doar de camioane, jeep-uri si motociclete si dupa 30min de utilizare in forta a suspensiilor, un cauciuc a cedat la un hop desprinzandu-se de janta. Asadar, in fata celor 16 ochi feminini, soferul, mai mult, si eu, mai putin, am schimbat roata cu dimensiuni destul de mari si 20 minute mai tarziu, si mai transpirat, am pornit din nou spre Santa Rosa. Odata ajunsi, am trecut la urmatoarea etapa a calatoriei noastre: o plimbare de 2h30min cu barca pana la lodge-ul din pampas. Am fost cu totii surprinsi sa gasim la locul de imbarcare, pe langa barci si o cladire cu utilitati, un reprezentant al fortelor armate boliviene imbracat in…marinar si care supraveghea zona militarizata in care ne aflam.

Odata cu rucsacii nostri, am incarcat in lunga barca provizii pentru urmatoarele zile: apa, legume, oua, paste, etc. si am facut cunostiinta cu ghidul nostru, pe nume Yazmin. Ne-a anuntat ca vom face 2h30min pana la lodge, prima ora la o viteza mai mica pentru a observa fauna de langa rau si a doua parte la viteza maxima. Acest rau este incredibil, la mai putin de 2 minute de la plecare am observat primul aligator, caimani negri, imediat au urmat multe broaste testoase, capybare (cel mai mare rozator din lume), tot felul de pasari inclusiv vulturi, maimute. Iti da un sentiment ciudat plimbarea cu barca pe un rau unde la fiecare cativa zeci de metri te intalnesti cu aligatori sau caimani negri, fie lenevind pe mal, fie inotand destul de aproape de barca.

Lodge-ul nostru era un mic complex din casute de lemn inaltate la 1,5m de sol, fiecare dintre ele fiind ferita de soare datorita copacilor imensi si foarte animati de maimute si pasari. Aici am vazut o specie mica de primate cu blana in galben si negru, insa zgomotele facute de ele dimineata iti creau impresia ca ai de a face cu niste maimute foarte uriase si nu cu unele de doar 30cm.

Seara, dupa cina, ghidul ne-a luat in barca intr-o plimbare nocturna si inarmati cu frontale si lanterne am inceput sa ne uitam la luminitele portocalii care pluteau pe apa sau care se deplasau pe mal si care de fapt erau ochi de caimani sau aligatori. Am urcat asa cam 10 minute in amonte dupa care ne-am intors si am plutit in linistea noptii, sub clar de luna plina prin taramul ochilor portocalii, pana la noua noastra casa…romantic, nu!? Oricum, tuturor ne-a placut acest moment de relaxare, combinat cu imaginea acestor animale feroce.

A doua zi dimineata, ne-am imbracat in pantaloni lungi, ne-am pus cizmele de cauciuc in picioare si am pornit prin arsita soarelui si umezeala ridicata intr-o primbare prin mlastina in cautare de anaconde. In aceasta zona anacondele ajung la maxim 4m, cea mai mare fiind capturata in raul Orinoco din Venezula, peste 11m, asadar muuuult mai departe de locul nostru. Din pacate pentru efortul nostru, nu am intalnit nici o astfel de reptila si dupa ce am epuizat apa potabila, fetelor le-au fost dificile ultimile 15-20 minute pana la barca inapoi. Cu totii, invidiosi pe cat de bine se simtea ghidul in apa, am sarit pentru a ne racori trupurile batute de soare si afectate de umezeala…ce bine a fost! La intoarcerea spre lodge, am fost primul in barca si pe malul drept am zarit cum un caiman negru urias cam 2,5-3m si-a desprins burta de pe nisip, a trecut in modul 4×4 si cu viteza a intrat in apa cu gura deschisa cu intentia clara de a ataca barca…ei bine creierul meu a dat drumul la rezervorul cu adrenalina si ma asteptam la un impact intre cele doua forte, insa din fericire caimanul s-a oprit din atac la jumate de metru de barca noastra lunga de 10m si cu totii am rasuflat usurati.

Lista cu lucruri pe care le poti face rar a continuat cu o iesire la pescuit de pirania. Asa ca ne-am dus intr-un loc mai frecventat de acesti pestisori cu dantura simpatica, am pus o bucatica de carne cruda si rosie in carlig si am aruncat-o in apa. In nici 3 secunde am inceput sa simt in lita cum muscau si trageau din momeala si in cele mai dese cazuri scoteam acul fara nici o urma de proteina pe ea. Dar la urma urmei am aplicat tehnica smuncitului si cu totii am reusit sa prindem cativa si sa-i servim la cina…destul de buna carnita lor dar cu multe oase. Casey din Australia a capturat ceva mult mai special, ceva ce nici ghidul nu vazuze vreodata prins in ac si anume tiparul electric, care la atingere poate sa-ti electrizeze corpul cu cateva sute de volti. Pe langa aligator si caiman, acesta este un alt animal cu care nu doresti contact si nu voi descrie cum am separat acul de el.

In ultima zi am vazut niste animale foarte simpatice si cu care cu totii ne-am fi dorit sa avem un contact. Este vorba de delfinul de apa dulce. Ni s-a parut incredibil sa vedem aceste mamifere cum isi incovoaie spatele intr-un rau a carui adancime nu depaseste 1m. Din nefericire a fost foarte greu sa-i pozez pentru ca stateau la suprafata mai putin de o secunda.

Dupa acest episod ne-am intors in Rurrenabaque pe acelasi drum de tara, care de data asta a fost parca cu mai mult praf decat data trecuta, si ne-am urcat in cel mai mic avion cu care am calatorit vreodata. Diana a cerut locurile cu cel mai mult spatiu pentru picioarele noatre lungi si am primit primele 2 locuri de unde se vedea foarte bine cabina deschisa a pilotilor. La un moment dat vazunda-ma ca faceam poze si ca purtam tricoul cu Huayna Potosi m-au chemat langa ei sa fac poze cu acest munte pe langa care treceam…au fost foarte de treaba

Am atasat si un scurt filmulet cu capybare si anaconde.

Azi am reusit sa-mi recuperez cardul Citibank uitat intr-un ATM. El este singurul dintre cardurile noastre VISA ce functioneaza in aceasta tara si la noapte ne pornim catre Cochabamba si Villa Tunari, unde vrem sa stam mai multe zile pentru a ne relaxa si, in cazul meu, pentru a lucra. Am cateva proiecte interesante pe rol